Ranjea in timp ce asculta ecoul suspinului ei… O fixa cu privirea-I bolnava, inhaland cu pofta fierbinte fumul de tigara… Tresari. Stinse grabit tigara, care pica din scrumiera de plina ce era, si se indrepta cu pasi grabiti spre ea.
- Imi pare rau iubirea mea! Spuse el, impunandu-si imbratisarea. Aluneca
in genunchi in timp ce ea, folosindu-se de ultima-i farama de putere, il respinse, simtind ca apropierea fizica o sufoca.
- Doamne ce e cu mine? Nu imi dau seama ce s-a intamplat!?
El ii cauta privirea dar ea… ea nu mai poate… nu mai crede nimic…atunci…acolo… Ochii I s-au stins, si ce ochi frumosi! Si tacea.
- Spune ceva iubirea mea! Stiu ca te doare! Descarca-te! Stii bine ca n-am vrut!
- Ce vrei sa spun Alex? Vrei sa-ti prezint noua mea achizitie? Uite!! Ai reusit
cu succes sa-mi invinetesti bratul drept! cum poti sa fii asa un nenorocit??
- Dar iubirea mea…
- Ce iubirea mea? Esti un nenorocit! Ma auzi? Animalule!! Esti un animal! Racnea cu putere dar in zadar. Scotea sunete inabusite.
Incerca sa il alunge cu gesturi violente si necontrolate, dar el o imobilizase in coltul dormitorului.
- Cum poti sa fii atat de nenorocit? M-ai distrus animalule! Esti un gunoi! Gata!
M-am saturat! Il lovea inconstient printre suspine si se zbatea sa se elibereze.
- Pe cine faci tu nenorocit?! Tu ai inceput! Si o strangea de maini cu toata forta. Ea renunta la lupta pe moment. El ii cuprinse palmele in ale lui si ii lovea obrajii cu propriile-i palme incet, apoi tot mai repede…si mai tare… alimentat fiind de privirea-I rece si de lipsa ei de reactie.
- Acum esti fericit? Animal infect ce esti!!! Gunoi ordinar! Imi e scarba de tine… chiar am crezut ca e doar o etapa si ca pana la urma iti trece… pentru ce? Sa imi areti zi dupa zi cat de nenorocit esti? Nu mai… Gata!! Lasa-ma!!! Nenorocitule!!! Plec! Si de data asta sigur nu ma mai intorc! Il lua prin surprindere cu smuncitura ei brusca si izbuti sa iasa din stramtoare. Se grabi sa imbrace o pereche de chiloti si un tricou dar nu avu timp.
- Vrei sa pleci? Hai ca te ajut! Mars!!! Cat am fugit eu dupa curu’ tau! Marea doamna! Se indrepta spre usa tarand-o de par.
Ea… incuiata afara…. Goala. In scara blocului. Isi stanse sanii cu palmele-i tremurande si se ghemui in fata usii. Un caine asteptand pe presul casei. Ea… femeia frumoasa, inalta si subtire, imbracata mereu in tinute impecabile, curtata pana nu de mult de atatia barbati “perfecti”…si de cel care parea cel mai perfect… Juriul a ales gresit…
Alex fusese doar o gluma…O gluma de-o seara in club provocata de aburi de alcool. Baiat frumos de altfel, dar mult sub asteptarile ei. Necopt, nerealizat si tanar. Avea o sursa de venit speculativ iar momentul era optim pentru asa ceva. Asa a reusit sa isi cumpere zilnic cate-un strop de imagine in fata ei… Si in stilul picaturii chinezesti a cotropit tot… pana cand sufletul ei a ajuns in cea mai profunda agonie.
Abordase atitudinea barbatului ideal care daruieste mereu mai mult decat primeste. Si era atat de credibil.
- Te iubesc cu toata fiinta draga mea! Si stiu ca si tu ma vei iubi incet incet! Am invatat asa de multe lucruri bune de la tine ca deja faci parte din mine! Nu imi imaginez un alt univers in afara de tine!
Cata tandrete, cadouri, trandafiri rosii a investit el pentru a-I castiga sufletul! Pentru ca apoi sa-l parjoleasca…
Cand a nimicit tot ce a stat in calea dorintei lui de a o avea intru totul, fericirea ei s-a metamorfozat incet incet in nefericirea lui…
Armele pe care le foloseste acum pentru a se simti din nou fericit, hranindu-se constant cu nefericirea ei sunt aproape letale.
Ea inca se hraneste cu amintirile-I de curtezana consumata, impunandu-si iluzia reintoarcerii la faza initiala. Doar anticorpii implantati de napasta o mai tin in viata
